luni, 18 octombrie 2010

Inceputuri

E luni. Un inceput de saptamana...Parca ti-am zis ca urasc zilele de luni, zilele de 1, inceputurile de an, etc.
De dimineata ma doare capul. Am senzatia ca bucatica de creier care mi-a mai ramas in urma imploziei de la un moment dat , sta sa iasa afara. Acum ma preocupa locul pe unde imi va iesi...ma descurc eu...
Azi nu stiu daca am gandit foarte mult, am preferat sa nu vreau sa gandesc.
Am obosit de ganduri, am obosit de planuri, am obosit de mine.
Mi-as dori sa ma simplific...dar cum??
M-am hotarat sa plec. Unde? Cred ca nici nu are importanta unde, atata timp cat plec.
Vezi tu, n-am fost niciodata la un psiholog, dar daca voi avea vreodata ocazia sa cunosc unul care sa-mi inspire incredere, am s-o fac. Din curiozitate.
Am preferat sa ma stidiez singura si sa-mi pun singura diagnostic.(de cele mai multe ori am reusit)
Acum...eu=nestatornica...asa scrie si in horoscop despre sagetatori..iar eu sunt o adevarata sagetatoare.
De mic copil am fost invatata cu drumul...am stat o perioada(12 ani) la Galati, apoi o perioada(6 ani) la Barlad, apoi iarasi la Galati(10 ani) si apoi iarasi la Barlad(6 ani)...Cred ca nu trebuie sa fii mare specialist sa iti dai seama de unde mi se trage....e ca un ciclu....care acum cred eu ca s-a inchis.
Dorul meu de duca este doar unul din semnele trecutului, dar cate mai sunt, descoperite si nedescoperite.
Mi-e teama doar de uitare...si nu mi-e teama ca voi fi uitata(cu toate ca e un cosmar pentru mine) ci mi-e teama ca voi uita. Stii de unde frica asta? Pentru ca de fiecare data am ales sa las o buna bucata a trecutului...in trecut... Acum nu vreau sa fac asta...
Mi-am ales cu atat de multa grija oamenii pe care sa-i iubesc...si n-as vrea deloc sa-i inchid intr-o cutiuta de amintiri.
Dar imi doresc mult prea mult sa plec.....
Vreau un nou inceput...vreau o alta viata...
N-am un plan bine stabilit, doar niste coordonate.



(N-are legatura, dar imi place ..si nici n-am gasit alta ..sugestiva)

joi, 19 august 2010

P.S.

   Dorm si visul parca prinde radacini misterioase
   Liane ma-nconjoara, ma trec de poarta ce-i in fata
   Vad printre pleoape, acele dealuri intunecate,
   Vestede flori ale mortii eterne...si plutesc..
   Abia acum simt, eu, ca mor incetisor,
   Sau ca traiesc murind, aceste clipe blestemate.

   Inaintez pe o carare plina de cadavre
   Si parca sunt insufletite, si ma striga
   Si ma cuprind fiori de lasitate,
   Vrand parca sa alerg spre raza de lumina
   Alerg, ma departez si ma apropii iar
   Alerg cu disperare si de teama
   Nu poate nimeni, nicicum sa ma ajute
   fug inutil de moartea ce ma cheama.

   Sunt in infern, caci in desfrau am dus-o toata viata
   Si-i foarte rece aici ...si plang...si-astept eternitatea
   Si mi se face sete, de ura, de rau, de nebunie
   De sange, de venin
   Si ma transform in creatura antihrista
   Si e topit tot ce-i mai bun in mine.
   Un ultim plans,
   O lacrima ce cade-n intuneric
   Si se tot duce, lovind o roca foarte dura.
 
   Sunt rece si ma trezesc pictand deodata
   De parca-n transa am pictat si pan-acum
   Si-s fericit si-s bucuros ca niciodata
   Iar panza mea...e arsa...ii numai scrum.

O poezie scrisa de cineva foarte drag mie, pe 8 martie 1998. Mi-a cerut atunci sa o interpretez ca si o pagina de jurnal si mi-a mai cerut sa nu o arat nimanui niciodata.
O fac azi, dar fara sa-i declin identitatea.Eram atunci cei mai buni prieteni, eram atunci orice altceva decat suntem acum.
Trist este..ca STIU...ca si acum simte la fel ca acum 12 ani.....