joi, 19 august 2010

P.S.

   Dorm si visul parca prinde radacini misterioase
   Liane ma-nconjoara, ma trec de poarta ce-i in fata
   Vad printre pleoape, acele dealuri intunecate,
   Vestede flori ale mortii eterne...si plutesc..
   Abia acum simt, eu, ca mor incetisor,
   Sau ca traiesc murind, aceste clipe blestemate.

   Inaintez pe o carare plina de cadavre
   Si parca sunt insufletite, si ma striga
   Si ma cuprind fiori de lasitate,
   Vrand parca sa alerg spre raza de lumina
   Alerg, ma departez si ma apropii iar
   Alerg cu disperare si de teama
   Nu poate nimeni, nicicum sa ma ajute
   fug inutil de moartea ce ma cheama.

   Sunt in infern, caci in desfrau am dus-o toata viata
   Si-i foarte rece aici ...si plang...si-astept eternitatea
   Si mi se face sete, de ura, de rau, de nebunie
   De sange, de venin
   Si ma transform in creatura antihrista
   Si e topit tot ce-i mai bun in mine.
   Un ultim plans,
   O lacrima ce cade-n intuneric
   Si se tot duce, lovind o roca foarte dura.
 
   Sunt rece si ma trezesc pictand deodata
   De parca-n transa am pictat si pan-acum
   Si-s fericit si-s bucuros ca niciodata
   Iar panza mea...e arsa...ii numai scrum.

O poezie scrisa de cineva foarte drag mie, pe 8 martie 1998. Mi-a cerut atunci sa o interpretez ca si o pagina de jurnal si mi-a mai cerut sa nu o arat nimanui niciodata.
O fac azi, dar fara sa-i declin identitatea.Eram atunci cei mai buni prieteni, eram atunci orice altceva decat suntem acum.
Trist este..ca STIU...ca si acum simte la fel ca acum 12 ani.....