luni, 30 septembrie 2013

E frig


E frig. Imi e frig pentru ca e frig si pentru ca sangele mi-a inghetat brusc in vene.
E frig. As vrea sa percep frumusetea momentului , sa il iau tot cu toata inghetarea lui , cu toata banalitatea durerii surdo-mute si acute in acelasi timp.
E frig si frigul asta e parte din mine si incerc sa ma imprietenesc cu el, si incerc sa ma joc cu el, si incerc sa ma contopesc intr-o uniune vesnica, sa mi-l iau in mine pentru totdeauna si sa-l folosesc atunci cand m-oi mai plange ca am ramas fara simtiri.
E frig...si eu simt.
Am facut foc in soba si ma simt mai arhaic decat traiesc.
M-am deschis frigului intr-un turn si mi le iau pe toate cat mai anapoda, pentru asa nu am incercat niciodata calea spre inaltare.
M-am inaltat de atatea ori, si Doamne iti recunoscatoare pentru tot ce mi-ai dat, pentru toate drumurile care m-au dus din agonie in extaz, din fiinta in nefiinta, iti sunt recunoscatoare, Doamne, ca am inteles ca m-ai ales si mi-ai dat tot si imi dai tot si voi inchide ochii multumita ca am invatat sa iau.
Ieri mi-ai dat caldura si am uitat sa-ti multumesc pentru ea. Am luat-o toata si m-am bucurat ca un copil mic si prost ascunzand-o, si am uitat sa -ti multumesc pentru ea. Iti multumesc azi. Azi cand frigul ma roade in oase si vene, cand incerc sa ascund si frigul asta asa cum am facut cu caldura.
Iti multumesc azi.
Iar maine, am sa-ti multumesc pentru toate ce le simt...pentru ca le simt.
M-am deschis intr-un turn. M-am speriat de intunericul de acolo, pentru ca am deschis si ochii. Prin crapaturi de zid, vad raza de lumina. E departe si greu de atins, dar e lumina. Acum inteleg de ce m-am deschis acolo si cat de fericita ar trebui sa fiu ca vad acel licar de lumina, fie ea si atat de greu de atins.
Te iubesc! Pentru ca am o suta de intrebari fara raspuns, pentru ca le simt si le intreb si-mi este fiecare clipa ocupata de cautari de raspunsuri. ca ai dat drumul la ghem si ratacesc prin incaperile turnului, lovindu-ma de usi inchise, zdrelindu-ma la maini si la picioare, sangerand ca un om viu si respirand. Te iubesc! Ca te joci cu mine, si ca de fiecare data camaruta mea, e ultima pe care o voi deschide.
Si voi intra. Si ma voi odihni trei zile si trei nopti, si-mi voi lega ranile si mi le voi vindeca. Si ma voi trezi, si voi fi inca odata mai putin banala ca inainte. Si voi fi fericita si inaltata, si voi imparti caldura si frigul si ratacirea si ranile si tamaduirea, fiecarei raze de lumina din zidurile turnului meu. Si-o sa te iubesc mai mult pentru ca m-ai ales si o sa ma iubesc mai mult pentru ca am inteles. Iti sunt recunoscatoare, Doamne, pentru tot!

Fara titlu


Mama
Mama, intaiul meu mormant,
Bezna fierbinte,
Cu-atata nerabdare prosteasca parasita,
In timp ce fiecare bulgar
Al taranei sale
Se-mpotrivea plecarii fara rost.
Imi vei ierta vreodata invierea,
Grabita inviere ce ma rupea de tine
Pentru ca, din lumina în lumina,
Sa ma apropie de-o alta moarte?
E tot mai frig,
Strainatatea ma patrunde,
Pe cum ma urc se sterge drumul înapoi.
E-atata departare pan' la tine,
Ca s-ar putea-nalta biserici
Sa mijloceasca rugile-ntre noi.
Ana Blandiana

marți, 17 septembrie 2013

Razna

Nu ma mai misc. Raman asa atent imobilizata in spatiul gol de goliciune si ...aer. Si zic si eu asa...ca sunt atenta la felul in care stau nemiscata , pentru ca am senzatia ca ma rup in bucati la fiecare respiratie si doare. Si doare. Acum sunt la fel de constienta de clopotel, la fel de constienta de culorile din spatele golului, la fel de constienta de corola de minuni a lumii. Am iesit din cutie. Mi-ai spart cu atentie si rabdare, lacat cu lacat. Si te-am lasat, crezandu-te ca o faci si pentru mine. Sperand ca respirand tresariri frivole, voi exista in spatiul asta cetos. Am sa te urasc pana la capatul lumii, ca te iubesc si m-ai facut sa stiu asta. Am sa te urasc cu toata dragostea mea ca esti asa neprogramat sa intelegi. Am sa te urasc pana la capatul lumii ...si pe mine la fel. Curand voi incepe sa inchid din lacate..(sa dea Domnul sa mai reusesc odata!). Unul cate unul. Si imi voi lua cu mine inapoi in cutiuta mea,ura si iubirea, tristetea si bucuria, miscarea si nemiscarea, rasul si plansul. Promit sa nu le mai dau drumul niciodata de acolo. Nu ma intreba cu ce raman. Ca stii. Raman cu cloputelul meu si voi lasa o mica tresarire penrtu sunetul lui delicat. Nu ma misc. Stau inerta si sunt inspaimantata de vantul pe care-l bati spre mine...mi-e frica sa nu ma sparga in bucati. Mi-e frica ca nu ai sa fii in stare niciodata sa le lipesti...macar...la loc. Si mor inauntru si mor dinafara si n-am decat o mica vrabiuta ce-mi aduce pai cu pai sa-mi fac inapoi cutiuta.
Lucian Blaga
Vei plânge mult ori vei zâmbi?
Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Adaptare

Si am strivit corola de minuni a lumii
Si am ucis cu mintea tainele, ce le-am intalnit
In calea mea
In ochi, in flori, pe buze si morminte
Lumina altuia
Sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric.
Dar eu...
Dar eu...
sporesc a lumii taina...
si tot ce-i neînţeles
Eu schimb in neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Vidare

Nu ştiu în ce volbură m-am pierdut. În ce negură, în ce uragan, în ce furtună, în ce fenomen ne-natural distrugător-devastator, am reuşit să mă pierd. Cine sunt şi mai ales pe unde îmi umblă paşii acum. Aş vrea să pot să mă iau de mână şi să mă extrag de unde oi fi. Dar nu mă văd şi nu reuşesc să mă simt, să mă miros, să mă ating. Mi-e dor de inconştienţa copilariei, de curajul prostesc al adolescenţei, de monotonia unei zile acasă, de banalitatea conştienţei telecomandei în mână, de râsul prostesc cu toate prostiile ce însoţesc râsul, de unduitul firesc la auzul unei melodii unduitoare, de " to-do list" şi concentrarea idioată atunci când fac lista, de simţitul mirosului de cafea sau de frunze uscate toamna ori de gel de duş sau săpun, de băutul fără motiv, de Maria Tănase, de gustul piersicii, of, de atât de multe din astea, stupide trăiri, simţiri banale, neimportante fărâmi dintr-o viaţa. Nu mi-e dor de iubire, de siguranţa, de încredere, de prietenie, de fericire, îndrăgosteală şi de astea....nu! Astea sunt sau nu sunt şi nu e musai să fie cu orice preţ. Şi nu e musai să suferi dacă nu le ai. Le ai , le pierzi, le ai iar si iar le pierzi. Nu asta e partea trista a unei vieti in furtuna. Doar pierderea firescului, simturilor omenesti( auz cu ascultat, gust cu savoare, vaz cu lumina, atins cu creierul functional, miros cu adulmecat). Cred ca niciodata nu le-am dat mai multa importanta ca acum. Posibil sa le mai fi pierdut vreodata in viata, dar nu-mi amintesc sa fiu atat de constienta de pierderea lor si sa ma doara atat de mult dorindu-le inapoi. Nu-mi doresc nimic petru mine, decat ca lucrurile sa fie firesti si normale, dupa normalul, sa zicem general. Nu il cert pe Dumnezeu ca nu-mi ia durerea asta mai repede, stiu ca totul are un sens, si ca eu ma voi ridica din banca cu lectia invatata. Asa cum am facut-o intotdeauna. Accept orice furtuna s-o abate peste mine.... Stop! Ma fac sa rad! Accept , eu?! Ca si cum m-a intrebat cineva inainte daca vreau sa nu...si eu ca o martira ce sunt ...hm...accept. Am gresit ...ma conformez...nu accept. Ma las in voia nesimtamintelor, si sper ca ele sa ma conduca pe un drum. Poate bun, poate rau...drum sa fie. Si oi vedea dupa aia. Nu stiu ce prostii scriu si nici nu vreau sa le recitesc, sa le corectez. POate doar sa le am pastrate aici pentru un alt moment din viata mea in care poate voi avea toate prostioarele alea ce zic acum ca imi lipsesc si nu voi sti sa apreciez ca le am. Nu stiu daca am o concluzie, asa cum nu stiu daca am avut o introducere. Nu stiu daca dorinta mea de a PUTEA, intra in lista mea banala de mai sus. Dar eu cam asta vreau pentru mine in concluzie. Sa reusesc sa ias din volbura, din uragan,negura, furtuna sau in orice am reusit eu sa ma pierd. Sa gasesc drumul.