marți, 24 decembrie 2013

TIMP


Ma intorc cu fata spre Tine.
Iti multumesc Tie pentru anii pe care mi I-ai dat, pentru tumultul lor, pentru intelepciunea si ne-intelepiciunea cu care i-am trait.
Iti multumesc, pentru iubire si ne-iubire, rabdare si nerabdare, agonie si extaz. Iti multumesc, ca ma inveti in fiecare zi sa fiu un Om frumos.
Mi-as dori, de la Tine, daca se poate, sa-mi mai dai niste ani in care sa am timp sa astern PACE. Ani in care sa reusesc sa fiu la fel de imperfecta si sa molipsesc cu imperfectiunea mea. In care sa inteleg si sa fiu neinteleasa si judecata dupa limitele fiecaruia ,in care sa dezamagesc si sa fiu dezamagita, in care sa iert si sa-mi cer iertare.
Ani in care sa pot multumi pentru fiecare respiratie adiata spre mine, pentru fiecare zambet binevoitor ce imi este adresat, pentru fiecare atingere de mana sau de suflet, pentru fiecare lacrima, pentru fiecare lectie invatata sau neinvatata.
In pachetelul meu de sub brad, nu vreau nimic altceva decat TIMP.
Iar oamenilor dragi mie, vreau sa le dau din TIMPUL meu. Timp pentru iubire, timp pentru intelegere, timp pentru iertare, timp pentru sanatate, timp si putere pentru fericire!

joi, 19 decembrie 2013

PIERDERI


Aseară am desfundat chiuveta de la baie. Nu e prima dată când fac lucrul ăsta şi probabil ca nici ultima. Am mutat mobilă grea, de zeci de ori singură, am schimbat prize şi intrerupătoare, am desfăcut feonul, prăjitorul de pâine şi am bătut cuie.
Ascultarea, supunerea, blăndeţea, duioşia, candoarea şi alte atribute ale feminităţii mi s-au atrofiat probabil în timp. Nu mi-am programat asta. Aşa s-a întâmplat din lipsă de opţiuni în situaţii ce-mi cereau mână de bărbat.
Mă gândeam acum că am de schimbat două yale la uşi. Primul meu gând a fost să pun mâna pe telefon să sun , evident, un bărbat.
În momentul în care mă trezesc dimineaţa şi orbecăi prin casă, până îmi beau cafeaua şi îmi aplic straturi, din ce în ce mai groase(pe an ce trece) de machiaj, sexul meu este nedefinit. După rochiţa secsi, fardul delicat şi rimelul scorţos, am brusc nevoie sa fiu ajutată, protejată, cocoloşită. Şi stau cu telefonul în mână şi mă simt jenată uitându-mă în agenda. Cum Dumnezeu să-i zic eu lu' ăsta să-mi schimbe yala? Adică, bună, ce mai faci poţi trece pe la mine să-mi schimbi yala? Nu le am cu de astea, că vai de mine se interpretează, dar totusi?! Îmi imaginez că omul e conştient că nu e vreo operaţie pe creier schimbarea yalei.
N-am o problemă cu utilitatea bărbaţilor în societate si pe lângă casa omului. M-aş putea mai degrabă identifica misogina decât feministă. Mi-e ciudă pe mine că am pierdut gestul frivol(e drept) de a-mi scăpa batista pentru a fi ridicată. Mi-am pierdut vrăjeala de victimă. Şi habar nu am cum să le recuperez. Că mare nevoie aş avea să ştiu că nu sunt nevoită să desfund chiuveta şi să mă împroşc cu mizerii, că nu-mi rup şalele împingând şifonierul din dormitor, să nu fac febră musculară cu lopata în mână, la zapadă.
Te admir, femeie, ce reuşesti să fluturi din gene, ce reuşeşti să-ţi cobori colţurile ochilor, ce reuşeşti să produci cel mai convingător zămbet trist, inconştient sau nu. Ochii tăi nu vor vedea chiuvete, lopeţi, cuie, prize şi întrerupătoare.
Învată-mă si pe mine cum să rămân cu rochiţa secsi, cu rimelul scorţos, să fac o prăjitură bună şi mai ales să-mi scap batista.

miercuri, 18 decembrie 2013

DIMINEŢI

Şi uite că m-am mai trezit încă o dimineaţă, cu ceracănele până la călcâie, cu dorinţa arzătoare de a rămane naibii în patul meu cel călduros, sub plapuma mea cea moale, în braţele lu' fii-meu. Da, dorm cu fii-meu de paispe ani jumate. Problem??
Cică e musai să-ţi aplici un zâmbet tâmp pe faţă, când te trezeşti, că: "Doamne-ajută că m-am trezit", "soarele străluceşte"," respir " şi de astea, care cică e mare bucurie că le posezi.
Şi aplic zâmbetul de toantă. Îmi caut ochelarii cu vârful degetelor, pe noptieră(asta în cazul în care nu sunt prin pat). Pornesc cu pasi rari si fermi, încercând să nu mă împiedic de praguri sau ştiu eu ce pereche de papuci oi fi lăsat prin mijlocul casei, spre bucătăria conjugală.
Heee! Aici e bine-rău. Două ochiuri de aragaz, ard( e sursa de încalzire din bucătărie), cafeaua suflă aroma primprejur, "consoarta", cu galeşa privire de mâţa bleagă(de dimineaţă), mângâie aifonul, mustăcind postărilor de pe feisbuc.
Zic, neaţa. Zice , neaţa. Şi apoi intrăm în tăcerea superbă a dimineţilor în doi. Io deschid leptopul să văd la ce Dumnezeu mustăceşte Pisi. Văd că nu fac faţă profunzimilor amicilor de pe feisbuc, bag două -trei jocuri(de obicei cu împerecheri de bile). Asta văd că-mi antrenează abia cortexul. Dar e suficient pentru a arunca un citat înţelept găsit pe gugăl,evident după un sărci(citate deştepte despre......).
Ne îmbrăcăm în 7 minute, niciodată cu ce ne-am pregătit seara. Răspund apelurilor matinale ale mamei şi ale tatei...Niciodată nu ştiu ce am vorbit cu ei. Ce Doamne-iartă-Mă mă întreabă şi ce vor de la mine la ora aia.
Urcăm în maşină. De cateva zile nu prea mai ştim în ce maşina mai urcăm, că cea de familie e prin servis şi are ceva care costă mulţi bani pentru a fi reparat rapid.
Şi tăcem frumos şi în trafic. Frumos, aşa cum îi şade bine unui cuplu cu vechime în câmpul muncii.
Ajungem la servici, unde , bineînţeles lucrăm împreună. Ea face cafeaua, eu scanez documentele zilei precedente să le trimit în contabilitate.
Luăm ţigara lungă şi groasă şi iesim afară. Acu' e grozav. Ger si vânt de iarnă. Mut cana de cafea dintr-o mână în alta, să nu-mi pice naibii degetele odată cu scrumul de ţigară.
Şi hai să muncim.
Io n-am chef. De altfel nu am chef de vreo jumătate de an.
Consoarta pleacă pe teren şi eu încep să gândesc în timp ce muncesc. De ce aşa? De ce aşa? La fiecare minut răspunsul e altul. Îmi propun, hotărăsc, urăsc şi mă îndrăgostesc şi până la sfarşitul programului sunt epuizată. Nici nu mai ştiu de unde am luat-o. Dar stiu unde am ajuns.
Sărbatorile vin. Prilej de gânduri împăciutoare şi zâmbete cu beculeţe.
M-am martalogit. Sunt o muiere cu responsabilitaţi sociale bine-stabilite. Poate că ar fi cazul să am deja concluzia pe care o caut.
Aşadar, pune madam mâna şi munceşte, că plodul acasă trebuie hrănit şi mai nou, i-o trebui şi pastă de bărbierit şi n-ai avea cu ce să i-o cumperi.