luni, 30 martie 2015

Fragilitate


Fragil se frânge clipa ce curge-n vena coagulată de timp.
Se sfarmă în mii bucăți nemăsurate. Pulsează ADN-ul în fiecare bucată. Şi-aşteaptă.
Un strop de viu şi verde şi de culoare de viaţă.

joi, 19 martie 2015

Sezon

Plouă. Alb şi des. Cu grade minus şi artroză în încheieturi. 
Mângâie boreal şi polar, blănuri încâlcite de  nimicuri murdare.
Ba suflă, ba-şi ţine respirația până-i dau lacrimile. N-ar recunoaște nici picat cu ceară, că-i o amăgire şi-n temperatură.
Deschid cu unghiile rămăşiţe de uşi cu ivare defecte, intenţionat lăsate acolo, să-mi ia din timpuri. Se pierde fugând de atâta banal frig şi apă. Se rup unghii scurmând adevăruri relative, alunecoase şi albe.
Tic-tac!
Se-nfige semeţ arătându-şi grozava statură, curbându-şi putinţele ce le poate arăta.
Falnic şi unic. Înalţi vârfuri himalaiene şi ţipi fără strigăt, ode ţie.
Fire de iarba plecata umil, la poale de tine.
Dar plouă. Alb şi des. Şi scârţie artroze în oase. Şi-ţi spală cu totul pereţii tăi goi, şi-ţi piaptănă blana-ncâlcită, de nimicuri murdare şi sloiuri polare.
Nimic nu-i! Doar apă şi gheaţă, să spele, să-ngheţe, şi nimic maculat.
Doar rouă pe iarba umilă.
Semn bun. De viaţă.

 

miercuri, 11 martie 2015

ReCondiţionare

Pavlov și reflexul lui îmi crează în noapte corelări necorelante.
Nimic magic în noaptea asta.
Nimic magic, nici în noaptea de ieri.
Magia-i între clipe. Nepierdute. Împărtășite prin neimpărtășanie.
Acolo-i şi Pavlovul. Salivez de dorul magiei inexplicabile dintre clipele dintre nopți, ce mă vor fericită.
Sunt fericită că în bucla mea se perpendicularizează, în câte o clipă, axa cuspidă dintr-o Lactee paralelă.
Mă dor al naibii de tare genunchii atunci când se întrepătrund. Durează doar o clipă. Hm! E o durere de care mi se face dor imediat ce pleacă.
Ooo! Cât de frumoasă-i încercarea de a fi.
În netimpul ăsta paralel, în buclele şi pe toate axele astronomice, măsor cu precizie clipele. Da, clipele sunt zilele noastre. Zilele sunt săptămâni, iar săptămânile luni. Lunile-ani. Şi uite aşa în indexul de gradare al durerii, durerea de o clipă, e lungă, acută şi sus. În cel de gradare al fericirii, fericirea durează ani lumină.
Da! În cel mai frumos şi simplu şi profund-complicat înţeles. Limpede şi longeviv.

Longevivă-i dorinţa. De a fermeca deşarte zile şi nopţi, de a le lumina, galben şi cald, pe toate. Dându-le suflu nepământesc. Zorindu-le spre înalturi cereşti. Nu-i suflu cu aburi calzi în luceferi. Nu e nimic să intersecteze, genunchii moi. Sunt doar ei doi, singuri. Fleşcăiţi.
Salivez de dorul magiei inexplicabile dintre clipele dintre nopţi. Dar ele rămân tălâmbe, acolo, nici măcar aşteptându-mă, nici măcar păcălindu-mă.
Suflet e în firul de iarbă. De pe pământ. Înrourat şi mângâiat de vânt cuminte, călcat uneori.
Mi-e foame de verde şi pământ.

joi, 5 martie 2015

De seară

În seara asta, nu cinăm împreună. 
Ne dăm drumul din strânsoarea mâinilor și ne lăsăm pielea să respire. 
Cât de bine se respiră singură! Ți-amintești? 
Prea te știu. În aproape tot timpul meu, mă confund, cu tine. 
De multe ori mă întreb, dacă sunt eu sau tu. Și nu te gândi că am vreun răspuns. 
De aceea, hai, în seara asta, să cinăm separat. 
Eu, îmi iau mâinile amorțite, și le duc la o împachetare cu parafină. 
Tu, ia-ți-le, și fă ce vrei cu ele. 
Și știi ceva? Hai să înnoptăm separat! Vrei?
Ne întâlnim dimineață, la o cafea și-un croisant, la braseria din colț(aia cu program non-stop), și ne-om depăna, somnurile cu visele lor întâmplate. 
Încercăm și-așa?