joi, 14 mai 2015

Natural neTemperat

E frig şi cald. Plouă şi-i soare. Dincolo de nori ceru-i senin. Climatic nu-i nimic insuportabil. În zona celor patru anotimpuri, corpul e adaptat la schimbări de tot felul.
Doar sunetul. Sunetul mezzo nemelodios, cu unghii pe tabla ruginită. Neîntrerupt şi torturator. Ciocănelul saltă pe nicovală subţiind rezistenţa urechii, deschizând-o să audă toate tăcerile suduitoare.

Apoi culoarea asta, obositor de imaculată, orbitor de clară.
În primăvară s-au curățat copacii lăsând cale liberă cerului să se prăbuşească înspre pământurile tălpilor. S-a amestecat nonşalant pământiul cu azurul cerului, s-au prins între ele cu sudoarea picioarelor şi una-doua lacrimi scăpătate.

S-au descâlcit ramurile, unite în iarnă, pentru a se încălzi. Acum încep a se sufoca şi a-şi respira în guri, aer stătut şi la fel. S-au însingurat una pe alta. Care tăiată, căzută la poale de copac, uscată şi inflamantă, care răzleţindu-se fudulă spre înalturi, înfrunzită şi înmugurită.
Nu-i loc pe-același trunchi.
I-ar soarbe cu lăcomie cu toatele, seva.
Ne înjumătăţim dezordonat, aleatoriu sau pe alese, despreferându-ne de preferinţe solicitante. E-o lege a supravieţuirii. Suntem prea mulţi şi prea flămînzi.
Ochi şi urechi cu rezistenţă, or să rămână. Şi umeri cu suflete de-Atlas or să ducă, doar pentru ei, nemijlocit şi lacom, un cer azur cu tot cu soare.
Iar restul se vor împleti cu apa tălpilor înmâlită cu pământul.
Cam aşa ceva.